Nu e Michael Johnson, dar puțin modelat ar fi ajuns poate redutabil. Nu va lua nici startul la JO 2012, dar acum știe mai bine Londra decât Iașiul natal. Și nu interpretează nici „Eu beu”, pentru că nu e Pavel Stratan, e chiar Pavel Ștefan, un atlet talentat de doar 22 de ani, care a abandonat momentan sportul de performanță pentru a-și croi un drum în viață.
Cazul său nu e unul izolat, ci simbolizează întreaga situație a sportului românesc, unul în care valorile nesusținute și neprotejate sau cele care înoată împotriva curentului fie se pierd, fie deraiază în joburi obscure, dar profitabile. Mai există două categorii: segmentul supercampionilor, adică personajele care n-au grija zilei de mâine și, cei mai mulți, absolvenții de ANEFS, care pornesc în noua carieră din spatele catedrelor plasate în sătucuri uitate de lume. Pentru a-și lărgi orizonturile, unii iau însă viața în piept, sătui să se hrănească cu optimism și să-și crape mușchii doar din iubirea necondiționată pentru sport. E și cazul personajului nostru: un fost campion național de tineret în probele de sprint, medaliat la Balcaniade și participant la Cupa Europei. Acum inspiră aerul închis al unui spațiu neconvențional cu fete apetisante și râuri de Dom Perignon, expirându-l la ședințe de alergare pe marginea Tamisei.
700 RON, maximum lunar în RomâniaOficial, Ștefan Pavel, tipul brunet cu alură decupată din manualul de anatomie, a renunțat la atletism din cauza unui lanț de rupturi pe posterior, de-a lungul unei cariere întinse cam pe 12 ani. Una în care câștigul maxim al unei luni a atins 700 RON, sumă care doar în altă viață i-ar fi ajuns să-și atingă visul: achiziționarea unei case. Dar pașii l-au purtat la finele anului trecut în Londra, și, deși inițial simțea că a intrat pe un teren minat, ceața în privința viitorului său s-a risipit.
Pentru că noul job, barman-ospătar într-un club de striptease, îl face să vadă viața în roz, deși primul pas a fost mai dificil. „Întrucât m-am obișnuit cu greu să-mi comande mie cineva. Nu suportam să-mi calc pe tot orgoliul, dar scopul scuză mijloacele până la urmă!”, întoarce Pavel prima filă a povestirii.
Totul pentru un vis: o casă Fostul finalist al Europenelor de tineret s-a obișnuit treptat însă cu noul job și ne introduce în atmosfera de lângă Tower Bridge. „Cel mai mult se vând șampaniile de 250 și 700 de lire sterline. Lumea e civilizată, fetele… stai să-ți trimit niște poze… Dar să știi că nu e totul lapte și miere. E solicitant programul, nu munca, pentru că dorm doar ziua și e zgomot mult. Lucrez cinci nopți pe săptămână, de la 7 seara la 4 dimineața, dar în România n-aș fi avut posibilitatea să-mi iau o casă. Aici, visurile prind contur însă, deoarece pe săptămână câștig cam 600 de lire sterline, maximum în șapte zile fiind cam 800. Toate astea în condițiile în care dau 1.000 de lire sterline lunar pe chirie”, zugrăvește prezentul sprinterul cu peste 70 de medalii.
Poartă treningul cu mândrie Reversul medaliei îl răscolește discret, dar Pavel alungă dorul de atletism prin tertipuri diverse. „Sunt mai fericit că nu mă trezesc cu dureri dimineața, dar să nu crezi că nu mi-e dor de atletism. Mă mai uit însă pe Eurosport sau pe site la voi. Trag aer în piept, și mai fac un jogging în treningurile cu România. Să-i vezi pe ăștia cum se uită la mine, parcă aș fi la campionatele naționale! Trebuie să plec la muncă. Chiar, știi ce e weekend-ul viitor?”, ne întreabă fostul elev al lui Victor Nicolae.
Weekend-ul viitor, la București, au loc Naționalele de sală și probabil că în cele două zile secundele vor trece ca orele pentru Pavel, un sportiv român dispus oricând la sacrificii.
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER